I will always love you.

Astepti o noua zi de multe ori pentru a-ti indeplini un nou vis... pentru mine, ziua de maine va fi pentru a-mi infrunta in sfarsit o teama.Una dintre cele mai mari temeri. Am pasit mult si mi-am mutat greutatea gandurilor de pe un picior pe altul asteptandu-te sa ma tii de mana in timp ce cautam raspunsuri...maine le voi afla singura...Si sunt speriata, recunosc... Mi-am construit deja un dulap in care mi-am ascuns frica si zi de zi imi voi face curaj sa mai scot cate-un gand ratacit si sa-l infrunt ... Si stiu, sunt raspunsuri ce ma vor rani... dar nu mai vreau sa ma odihnesc in umbra propriilor mele temeri... Am obosit sa alerg...

speranta

De cand ne nastem, purtam cu grija intreaga viata, flacara sperantei. Ne luptam cu vantul, cu ploaia sa nu o stinga si uneori, un simplu oftat de-al nostru ne lasa in bezna. 
Cautam cu disperare o scanteie ce ar putea sa o reaprinda, dar firul de ata ascuns in ceara alba este prea imbibat in lacrimi pentru ca focul sa-l mai poata mistui. Furam flacara de la alte sperante sau de la sperantele altora, ne chinuim sa o reaprindem sau o abandonam pur si simplu pe drum. Nu vezi cate sperante abandonate zac pe drum? Sunt cateva pe care as incerca sa le reaprind, cine stie? Poate...

vise

Stiu ca nu esti aici, inca nu esti aici. Dar vei ajunge candva. Pana atunci astept cu fruntea plina de vise. Vise, atat de multe vise…
Stii ce am visat noaptea trecuta? Ca degetele mele se transformasera in dorinte, zece dorinte care nu voiau altceva decat sa te atinga, sa ti se plimbe prin par, pe frunte, pe obraji, pe buze, ca in final sa se odihneasca alaturi de ale tale, dorinte langa dorinte.
Buzele mele erau doua vise inca neimplinite ce se mistuiau de dor. Si in loc de cuvinte rosteau saruturi.
Si tu… tu erai asa cum te stiam mereu, o lume perfecta pentru visele mele!

vantul

Mai tii minte vantule, cate povesti am spus impreuna? Tu le furai de prin nori, salcii pletoase, flori salbatice, din priviri, de pe buze straine, de peste tot. Apoi mi le spuneai soptit la ureche si eu radeam de cate ori le uitai sfarsitul. Azi ce povesti mi-ai mai adus? Sau vrei sa le rasfoim pe cele vechi? Uite, pune o frunza in loc de semn de carte chiar la pagina de azi si spune-mi ceva nou.
Stii cate buze au zambit azi? Sau cate au sarutat? Cate frunti incinse de ganduri ai racorit si cati ochi inecati in lacrimi ai uscat?
Cred ca ai ostenit de atata soare. Aseaza-te putin langa mine si mangaie-mi tamplele cu putina liniste. Cum? Mi-a trimis cineva un sarut? Da-mi-l repede, sa nu il ratacesti. Uite, sa duci doua la schimb, mergi chiar acum, poate le asteapta. Te odihnesti tu mai tarziu…

luna

Si ce frig este in noaptea asta... Pana si luna tremura. Si-a tras cerul peste ea ca o plapumioara. Si-a acoperit nasucul si doar ochisorii i se mai vad stralucind in intuneric. Si stelele s-au inghesuit zgribulite sub paturica, de aceea luna pare singura in noaptea asta.

povestea frunzelor

Si cat de multa magie ascunde toamna! Fiecare frunza stie cate o poveste, poveste auzita de la vant, sau de la soare, sau de la razele de luna, sau de la pasari calatoare. O poveste sau mai multe, povesti minunate carora multor urechi nu le este dat sa le auda.
Cum poti sa faci o frunza sa-ti spuna o poveste? Asta este partea cea mai dificila. Sunt foarte capricioase si se lasa greu convinse. Trebuie sa le alegi cu grija, de obicei sunt cele care au avut mai mult de suferit, cu nervuri proeminente, zdrelite de vant si soare. O prinzi usor intre degete, inchizi ochii si ii oferi cel mai dulce sarut. Daca frunza este multumita de sarut, cu siguranta o sa te rasplateasca cu o poveste frumosa. Dar ai grija, ele stiu mai bine decat oricine sa recunoasca un sarut nesincer, oferit doar pentru a primi ceva inapoi, si o sa taca. O sa-si stranga buzele si o sa refuze cu incapatanare chiar sa fosneasca.
E liniste? Le auzi vorbind?

trepte

In fiecare zi mai urc inca o treapta. Pana unde? Pana cand? Nu stiu, o ceata deasa imbraca celelalte trepte. Oricum, stiu ca multe nu mai sunt. Dar am ajuns pana aici, lung drum am strabatut si poate am trecut deja de jumatate. Sunt trepte pe care nu le voi uita niciodata, incarcate de rasete cristaline, imbratisari, suflete adevarate, stralucire. Sunt trepte intunecate, pe care se odihnesc dezamagiri. Si trepte pe care as vrea sa le uit.
Daca as fi stiut dinainte, as fi facut un pas mai mare si as fi sarit peste ele, treptele tale, trepte pe care mi le amintesc doar eu. Tu le-ai maturat cu grija, ai maturat urma mea.
Cum as putea sa cer sa-i pese cuiva in viata caruia nici nu am existat?

liniste

E liniste. Cuvintele mele au invatat sa taca in timp ce mainile insira zambete pe panze noi sau vechi. Zambete peste zambete, zambete peste lacrimi, un pictor obosit ce picteaza flori de primavara in miezul toamnei.
Si cuvintele tac, se insira cuminti pe hartie si asteapta sa le vina randul sa fie rostite, in timp ce mainile deseneaza zambete pe care gura le-a uitat.

timpul

Cu ceva vreme in urma, am hotarat ca e timpul sa fac putina ordine in suflet. Totul devenise un haos care-mi tulbura zilele si noptile. Asa ca am deschis toate usile, ferestrele, toate dulapurile si sertarele si am inceput sa sortez totul. Multe au ajuns in cosul de gunoi, altele au zburat direct pe geam in zarea larga. Pe cele frumoase insa, le-am scuturat aici, in vazul tuturor, m-am mandrit cu ele si le-am asezat cu grija la loc.
Usile si ferestrele au ramas aici inca deschise. Si continui sa cotrobai prin fiecare colt si sa arunc tot surplusul inutil.
Paseste cu grija. Nu stii pe ce ai putea sa calci. Pasii tai nu inteleg si nu au inteles niciodata...

remember

Oare cat timp am irosit printre lacrimi, dezamagiri, tristete, deznadejde? Nici eu nu mai stiu... De cand ai plecat, am adunat zambetele, rasetele in hohote, stralucirea din privire, povestile, dragostea... si le-am aruncat intr-un colt. M-am aruncat si pe mine, cel de atunci, pe gramada aceea de lucruri frumoase.
Uneori parca mi-e dor de ele. Le-as scutura de praf si de panze de paianjen si parca le-as purta din nou. Ma apropii, suflu praful de deasupra si parca mi-e teama. Mi-e teama ca daca le-as scoate de acolo, va veni iar clipa in care mi-as dori sa le arunc.
Uite, un zambet. Cat e de senin... ca un cer de primavara. O atingere tandra, plina de praf. O mana calda ce purta mereu caldura alteia.

copilaria

Nu te grabi se cresti! Adultii sunt mai tristi decat copiii. Nu mai vad la fel de bine, de aceea pierd multe lucruri frumoase, un rasarit de soare, o picatura de roua, o buburuza... Trec zi de zi pe langa ele dar nu le vad. Nu mai aud la fel de bine asa ca nu se pot bucura de cantecul vantului printre frunzele toamnei. Au uitat cum miroase iarba dupa ploaie sau apa de izvor. Au uitat si de povestile pe care ni le spune cerul.
Mai stii povestile cu nori? Ti-am cules o capsuna pufoasa si am savurat-o impreuna. Si cat de dulce era... Sau gradina parfumata pe care norii au facut-o special pentru tine. Uite un iepuras! Ce cauta el acolo? Pai stii ca sunt iepurasi de casa, de camp si de cer. Pe cei de sus nu ii sperie decat vantul.
Nu te grabi sa cresti, nu o sa mai ai timp sa citesti atatea povesti minunate ce se scriu in fiecare clipa in jurul tau.

mi-ai spus

Mi-ai spus sa tac si am tacut. Am inchis usile si ferestrele sufletului si am vorbit, eu cu mine si cu ecoul. O multime de intrebari fara raspuns ce au zburat de pe buzele mele, s-au lovit de pereti si s-au intors istovite la mine.
Mi-ai spus sa plang si am plans. Eu pentru mine. Mi-am ascuns lacrimile pentru ca am vrut sa-mi pastrez o picatura de mandrie, mandrie pe care mi-ai calcat-o fara mila in picioare. Si radeai in hohote, si rasul tau acoperea tipetele orgoliului meu strivit.
Mi-ai spus... De mult nu te mai ascult.

 

mi-ai promis

Te-ai trezit vreodata dimineata si ai vazut ca iarba, florile, copacii, stralucesc? Parca cineva a presarat pulbere fina dintr-o oglinda sparta si soarele se reflecta in fiecare firimitura. Gandeste-te, ai mai simtit in clipa aceea altceva decat liniste, fericire?
Se spune ca si stelele se indragostesc si iubesc. Abia asteapta seara sa se intalneasca, sa se imbratiseze si sa se sarute. Ziua li se pare atat de lunga...
Cand se intalnesc, se imbratiseaza si se saruta cu foc. Se saruta pana cand li se tocesc buzele, si toata pulberea aceea cade pe pamant. Pluteste usor pana pe firele de iarba, pe flori, pe arbori. Peste tot.
Daca reusesti sa aduni putin cu varful degetelor si ti-l presari pe pleoape, o sa ai toata viata numai vise frumoase. Daca ti-l presari pe buze, o sa ai parte numai de iubire...

iubire

Te-ai trezit vreodata dimineata si ai vazut ca iarba, florile, copacii, stralucesc? Parca cineva a presarat pulbere fina dintr-o oglinda sparta si soarele se reflecta in fiecare firimitura. Gandeste-te, ai mai simtit in clipa aceea altceva decat liniste, fericire?
Se spune ca si stelele se indragostesc si iubesc. Abia asteapta seara sa se intalneasca, sa se imbratiseze si sa se sarute. Ziua li se pare atat de lunga...
Cand se intalnesc, se imbratiseaza si se saruta cu foc. Se saruta pana cand li se tocesc buzele, si toata pulberea aceea cade pe pamant. Pluteste usor pana pe firele de iarba, pe flori, pe arbori. Peste tot.
Daca reusesti sa aduni putin cu varful degetelor si ti-l presari pe pleoape, o sa ai toata viata numai vise frumoase. Daca ti-l presari pe buze, o sa ai parte numai de iubire...

daca...

Daca te-as intalni acum, te-as recunoaste? Acum un an, nici nu m-as fi gandit sa pun aceasta intrebare. Chiar de-ar fi fost o mie la fel ca tine nu mi-ar fi fost deloc greu sa stiu care esti tu. As fi inchis ochii si te-as fi recunoscut cu sufletul. Mai tii minte cum inimile noastre bateau la fel? Cum timpul trasase in palmele noastre aproape aceleasi linii? Mai tii minte...?
Eram beata de iubire si vedeam un singur chip. Acum m-am trezit (sau asa cred) si vad mai multe chipuri si ma intreb, oare care este de fapt al tau?
Ce caut... ce mai caut dupa atata timp? Vreau sa stiu ce a fost real in toata povestea aceea pe care o vedeam perfecta. O multime de intrebari care au acelasi raspuns - tacerea.

Spre uimirea mea, nici acum ca te-am vazut cu ea nu recunosti adevarul....

....incerci sa minti cum ai facut mereu....dar, crede-ma...aseara ai scris ultima pagina a „ceea ce a fost intre noi”, pentru ca nici nu stiu daca se poate numi iubire ceea ce mi-ai oferit....in clipa asta, pentru mine, totul e doar un lung sir de minciuni fara motiv, doar din placerea ta de a te simti puternic atunci cand vezi lacrimi varsate pentru tine...

Mereu te-am avertizat ca totul in lumea asta are o limita....

....chiar si iubirea mea...chiar si prostia mea de a te ierta....chiar si dorinta mea de a te tine in brate,de a te iubi ...totul....dar ca de fiecare data, nu m-ai crezut....acum poti fi sigur....limitele le-ai depasit de multa vreme....ai distrus tot, dar ramasese sentimentul de iubire....aseara l-ai scos din inima mea ca si cum ar fi fost desenat pe hartie si l-ai sters cu radiera....mai repede decat as fi crezut....

secrete

Secrete. Atat de multe lucruri care se zbat acolo inauntru in cautarea unei usi sau ferestre deschise. Uneori se zbat atat de puternic incat simt ca imi consuma toata energia, imi taie rasuflarea.
Secrete, cuvinte ce nu ar trebui nicicand spuse, se izbesc de peretii sufletului. Cat mi-as dori sa le eliberez, sa am liniste!
Imi vine sa ma scufund sub apa si sa le urlu pe toate, dar mi-e teama ca ar putea sa le auda pestii. Cine stie prin ce minune le-ar putea spune mai departe.
Tin buzele stranse, mi-e teama sa nu le scap printr-un sarut. Le simt cum imi inteapa ochii si incearca sa se scurga pe acolo prin lacrimi. Am inchis si ochii.
Daca as putea sa te uit...

aproape...departe

E ciudat cum poti fi atat de aproape de cineva fizic dar in acelasi timp atat de departe. La fel cum poti fi pe cealalta parte a lumii si sa te simti atat de aproape - suflet langa suflet.
Mereu am crezut ca e mai bine sa eviti sa privesti un om in ochi si asta nu are nimic de a face cu sinceritatea sau cu a avea ceva de ascuns. Se spune ca ochii sunt oglinda sufletului si cand privesc pe cineva in ochi, am senzatia ca imi fura o parte din suflet. Cu fiecare zambet, fiecare amintire, fiecare emotie raman fara o farama de suflet.
Cand privesti pe cineva in ochi, e ca si cum te-ai deschide si i-ai pune ca pe o tava toate temerile tale, toate punctele slabe.
Oare poti avea suficienta incredere intr-o persoana incat sa o privesti in ochi? Sa o lasi sa vada tot?

Hai sa ne jucam! Uite un joc care iti place: mima. Tu mimezi ceva si eu incerc sa ghicesc. Incepem?
Primul e simplu, e cafeaua de dimineata. Imi place sa o savuram impreuna. Acum? Cred ca este o imbratisare. Daca ai sti de cand tanjesc dupa una... Asta sigur este un sarut. Mi-e dor de buzele tale!
Acum? O inima! Suflet? Nu. Mai am o incercare. Offf cred ca e vorba despre dragoste!
Te iubesc! Stiai? Te iubesc!
Ciudat ca mimezi exact ceea ce simt eu.

Si ploua... Cum as putea sa nu ma gandesc la tine? Sunt multe lucruri care inca ne leaga de ploaie, atatea lucruri frumoase pe care tu le-ai uitat.
Atatia ani m-am straduit sa fiu o parte din tine, sa fii o parte din mine. Te-am sorbit cu fiecare por, cu fiecare gura de aer, cu fiecare gand. N-am lasat nicio particica din tine sa se iroseasca. N-as fi vrut sa pierd nimic, nicio lacrima, niciun cuvant, niciun zambet, nicio dara de parfum. Respiram, ma hraneam, visam din tine.
Acum insa TU imi provoci durere, intristare, dezamagire. Incerc sa scap de tot ce am adunat cu multa rabdare de la tine. Incerc sa le arunc sau sa le pierd pe undeva pe drum.
O sa te scot si din suflet, cu ultima suflare. Pana cand totul va fi pur, neatins de tine.

Plouă cu stropi mari şi grei şi repezi. Îmi place să privesc cum plouă, să urmăresc destinul fiecărei picături. Încerc să-mi imaginez chipul tău în ploaie, ochii tăi luminoşi dar încruntaţi în acelaşi timp, un sfert de zâmbet în colţul drept al gurii, obrăjorii…
Dacă aş fi o picătură de ploaie? Ţi-aş mângâia uşor fruntea, apoi aş coborî uşor pe tâmplele tale zvâcnind de gânduri, spre obrajii tăi ca de copil ce-mi sunt atât de dragi, spre buzele tale care au acum gustul ploii, uşor sărate ca apa de mare. M-aş scurge apoi încet pe gâtişor, până aş ajunge în dreptul inimioarei şi m-aş topi acolo, să pot asculta zi de zi fiecare bătaie… tic-tac…

Un vis alb, un vis plin de lumina. Un vis in care am cautat cu infrigurare ceea ce credeam candva ca am gasit atat de usor - raza de lumina din sufletul tau. O raza prafuita din amintirile mele. Oare chiar asa a fost totul sau imaginatia mea a imbracat fier coclit in poleiala de aur? Se stie ca si amintirile au prostul obicei de a insela, de a te trada atunci cand ai mai multa nevoie de ele.
O dulce tradare. Nu stiu cum ar fi mai bine. Sa pastrez niste amintiri frumoase sau realitatea?

Te-ai gandit vreodata cat timp pierzi gandindu-te la ziua de ieri si temandu-te de ziua de maine? Poate atat de mult incat uiti de ziua de azi, cea care e de fapt cea mai importanta.
Si zilele trec, si maine devine azi, apoi ieri, si abia atunci realizam ca a trecut, ca este probabil o zi pierduta pe care nimeni si nimic nu ne-o mai poate aduce inapoi.
Si regretam lacrima pe care am lasat-o sa se scurga fierbinte pe obraz.
Si regretam zambetul pe care l-am uitat acasa.
Si regretam bratele care nu s-au deschis pentru o imbratisare sau buzele care au ramas inchise unui sarut.
Fara sa ne dam seama am mai pierdut un AZI cu gandul la IERI si teama de MAINE.

Cheia! Unde e cheia? Ultima data a fost la tine. Mi-ai deschis sufletul, l-ai cotrobait prin toate cotloanele si ai plecat lasandu-l cu usa larg deschisa si intr-o dezordine de nedescris.
Unde e cheia? As vrea sa-l incui pentru ca prea multi curiosi vor sa se uite prin unghere, prin dulapuri, sertare, pe sub covoare. Unii se uita din prag, altii au mai mult curaj, intra si se plimba in voie. Ma dor pasii lor. Stii cat ma dor?
Cheia! Da-mi te rog cheia inapoi...

Ne nastem cu un singur chip, aproape acelasi. Timpul insa ne face sa aratam diferit. Sculpteaza cu rabdare, an de an, chipuri vesele, chipuri triste, chipuri visatoare, incruntate, nepasatoare... Unora insa le sculpteaza un al doilea chip, pentru ca nu se hotaraste daca sa-i faca veseli sau tristi, ingrijorati sau nepasatori, angelici sau demonici.
Esti trist si nu vrei sa se vada, intorci celalalt chip care zambeste in nestire si totul este in regula.
Iti pasa dar nu vrei sa se vada, intorci celalalt chip si totul iti devine brusc necunoscut.
E mai usor decat sa porti o masca. Masca doar ascunde ceea ce se zbuciuma in interior. Celalalt chip insa nu stie nimic din ceea ce este in sufletul tau, doar traieste zi de zi cu spatele la tine.
Azi o sa-l folosesc pe cel zambitor. E prea intunecat afara.

Se spune ca poti inchide o pasare intr-o colivie, sa-i ingradesti dreptul de a zbura, dar nu-i poti inchide cantecul. El ii va ramane vesnic liber sa se strecoare printre barele de metal ale coliviei, sa incante auzul cu triluri triste sau vesele. Despre ce ar putea sa cante o pasare inchisa? Despre libertatea la care viseaza in fiecare zi, despre stralucirea soarelui pe care il priveste mereu cu dor, despre singuratate, despre resemnare, despre regrete...
Unele vor ramane sa-si cante cantecul pana la sfarsit din spatele gratiilor, altele vor cunoaste libertatea din nou. Cine stie ce le rezerva destinul?
Inima mea este asemeni lor. Isi canta cantecul din spatele unor gratii de tristete. Poate candva o sa devina libera, poate va ramane acolo pentru totdeauna, oricum ar fi, ea va canta mereu despre iubire. Si poate... cineva ii va auzi cantecul.

Si uneori imi las gandurile sa zboare.Unele, cuminti, zboara in jurul meu. Altele insa pleaca departe... foarte departe, si sper de fiecare data sa uite drumul inapoi, sa scap de ele. Dar nicio sansa. Sunt la locul lor de la prima strigare. Si cat mi-ar placea sa le vad ratacind disperate in pustiu cu buzele arse de soare si de vant, slabite si disperate.
Alearga mai iute ca vantul pana la tine, se lovesc de un zid de indiferenta, de nepasare si se intorc spasite la locul lor. Chiar nu reusesc sa inteleg incapatanare si perseverenta lor. Oare nu vad ca totul e in zadar? Ca bat zi si noapte la porti de mult inchise?

 

Daca un cantec mi te-ar aduce inapoi, l-as canta zi si noapte pana l-ar invata si vantul. Atunci cand glasul mi-ar pieri, sa-l cante el in locul meu.
Daca un dans mi te-ar aduce inapoi, m-as prinde in hora ielelor si as dansa in nebuneste de la asfintit si pana la rasarit, pana cand izvoarele imi vor invata pasii. Cand picioarele mele nu ar mai avea putere sa se miste, vor dansa ele in locul meu.
Daca un cuvant mi te-ar aduce inapoi, l-as rosti pana l-ar invata muntii, si cand eu il voi fi uitat, il vor rosti ei in ecou.
Daca un vis mi te-ar aduce inapoi, pe aripile lui albastre, nu m-as mai trezi nicicand in asteptarea ta.

De ceva vreme, ma tot lupt cu tristetea, o lupta dreapta care uneori nu pare sa aiba sorti de izbanda. Sunt zile in care simt cum ma inconjoara si ma cuprinde in bratele ei reci, si ma zbat, inarmat cu un zambet fals. Ma simt atunci ca un copil imbracat in uniforma de soldat, infruntand-o cu mult curaj si cu o sabie de lemn. Sabia nu are tais, ba mai mult, se rupe la fiecare lovitura.
Alteori incerc sa o inving la jocuri. De exemplu, ne jucam "De-a v-ati ascunselea", ma inghesui in cele mai intunecate colturi, inchid si ochii, si tot reuseste sa ma gaseasca. La sah reusesc uneori sa o mai inving. Nu poate sa-mi anticipeze toate zambetele.
Norii si frigul de afara, ii dau insa mai multa putere. Parca se hraneste cu vremea asta mohorata. Urmeaza lupte mult mai crancene, dar nu imi pasa. Nu am de gand sa cedez fara lupta, si o sa lupt pana la ultima picatura de speranta.

Ar trebui să mă culc şi eu. Patul îmi face semne ca nebunul, sau ochii mei tânjesc după el. Am stins lumina, numai razele lunii mai pictează pereţii cu umbre şi o lumină difuză care, după ce voi trage draperiile, va fugi şi ea. Probabil şi umbrele dorm si viseaza. Cred ca viseaza cum tarasc dupa ele trupuri goale de oameni, trupuri calcate in picioare de alte trupuri.
In noaptea asta luna sta cu spatele. Nu te va mai putea veghea. Si nici pe mine. Aşa ca voi putea face orice, am sa-i strig ceva ce numai eu sa aud, ceva ce sa nu ajungă la tine, dar totuşi sa afli, totusi...
Mi-am lipit fruntea de fereastra rece. Si ce luna... si cate stele! Pacat ca toate stau cu spatele. Respiratia mea calda abureste geamul. As putea sa-ti scriu un mesaj! Si cu degetul aratator am scris "DOR".
Poate ca luna nu ma aude. dar va citi candva, cand se va intoarce. Candva isi va intoarce fata si spre mine...

Ma gandeam sa construiesc un labirint, la fel cum Minos a construit pentru Minotaur. Te-as pune in centru pe tine, amintirile mele legate de tine si mi-as croi cu grija drumul spre iesire. As sterge orice urma pentru ca nu vreau sa mai ajungi la mine. Si nu vreau sa mai pot ajunge nici eu la tine daca mi-as dori vreodata asta.
Vreau sa se incheie agonia asta fara sens.
Nu mai vreau sa schimb o lacrima de-a mea pentru un zambet de-al tau. Vreau un schimb corect. Zambet pentru zambet si lacrima pentru lacrima. Liniste pentru liniste...

De as putea... As strange toate clipele fericite si le-as ascunde. Unde? Chiar nu stiu, undeva unde nici macar timpul sa nu poata ajunge. Vreau ca nimeni si nimic sa nu mi le strice. Le-as pastra undeva aproape de suflet, acolo niciun hot oricat ar fi de iscusit nu poate patrunde. Sufletul nu doarme niciodata, isi odihneste ochii pe rand, are comori mult prea valoroase de pastrat.
Cand mi-ar fi dor, le-as avea mereu aproape...

imi doresc...

Imi doresc asa de multe lucruri incat nu stiu cu ce sa incep.
Imi doresc sa fiu din nou copil si sa adorm pe genunchii bunicii, imi doresc sa invat sa uit de griji, suparari, dezamagiri, sau cel putin sa ma obisnuiesc cu ele incat sa nu mai doara atat de tare.
Imi doresc ca toti cei care m-au ranit, sa aiba parte de aceeasi suferinta, poate asa vor intelege sa nu-si mai repete greselile.
Imi doresc sa petrec cat mai mult timp in natura in orice anotimp.
Imi doresc sa-mi reamintesc cum sa rad asa cum radeam mai demult.
Imi doresc sa am mereu sufletul tau alaturi de al meu.
Imi doresc....
In naivitatea mea, cred ca daca iti tot repeti dorintele, cineva o sa le auda pana la urma si o sa ti le implineasca. 

... trist

Ai incercat sa privesti marea printre gene intr-o zi insorita? Daca ai rabdare si privesti cu atentie, cu siguranta vei vedea trupul stralucitor al unei sirene. Probabil iti imaginezi ca sirenele sunt asemeni celor din desene animate, cu par lung si intunecat in care isi prind scoici, stele de mare sau caluti de mare, trupuri subtiri si elegante, jumatate fete frumoase, jumatate peste. Si cu siguranta ti le imaginezi vesele si pline de viata, cantand si dansand de la rasarit si pana la apus.
Se spune ca nu ar fi chiar asa. De mult, cand Pamantul abia se nascuse, marile si oceanele erau mult mai mici si aveau apa dulce. Apoi au aparut vietuitoarele si in final omul. Despre sirene, nu se stie exact cand au aparut. Unii spun ca inaintea omului, altii ca dupa om.
De ce ar fi sirenele triste? Pentru ca jumatate din ele apartine apelor, cealalta uscatului. Nu sunt fericite in apa pentru ca viseaza la nisipul de pe tarm, dar pe mal nu ar putea trai. Nicaieri nu sunt fericite. Se ascund in adancul marii si plang, plang mult si lacrimile lor sunt la fel de sarate ca ale noastre. Datorita lor marile si oceanele de astazi ocupa doua treimi din suprafata pamantului si sunt atat de sarate...
In zilele senine, ies la suprafata apei sa-si oglindeasca chipul si privesc cu dor spre mal... Le e dor sa-si gaseasca locul.

la multi ani!

Uneori simt ca nu mai am suficienta forta sa continui. Ganduri si vise mi se inghesuie in minte si striga, striga sa fie implinite. Si lacrimi amare mi se rostogolesc pe obraji si in jurul meu este un vid imens in care nu pot sa respir. Dorul de tine ma ineaca, ma doare. As vrea sa te stiu undeva, nu conteaza cat de departe, dar undeva unde sa stiu ca pot ajunge chiar daca as calatori zeci de ani. Mi-e dor de mana ta calda care imi topea intodeauna grijile si tristetile. Mi-e dor de vocea ta care imi aducea mereu liniste. Mi-e dor sa ma simt cel mai important si mai puternic om de pe pamant - asa cum doar tu stiai sa ma faci sa ma simt...
Pentru ca maine e ziua ta, La multi ani! oriunde ai fi!

cea mai frumoasa amintire

Te caut si sper sa te regasesc. Dar nu asa cum esti acum ci asa cum erai, o fiinta tandra cu sufletul plin de iubire. Trebuie sa merg inainte, trebuie sa ma uit doar inainte, dar nu ma pot abtine sa nu intorc din cand in cand capul si sa sper ca te voi regasi acolo, intr-un morman de amintiri frumoase.
Cand ai plecat, am distrus toate cararile care duceau spre tine, le-am lasat napadite de buruieni sperand ca, uitand drumul spre tine, te voi uita.
Dar stii bine ca nu e asa. Memoria sufletului nu poate fi stearsa, nu se macina in timp. Ramane intacta, la fel de frumoasa, de vesela, de trista, de dureroasa.
Te regasesc mereu acolo asa cum imi doresc sa mi te amintesc - cea mai frumoasa amintire.

toamna iar

"A venit a venit toamna,
Acopera-mi inima cu ceva,
Cu umbra unui copac sau mai bine,
Sau mai bine cu umbra ta..."

Spune-mi ca n-ai sa pleci cu primele ploi reci,
Spune-mi ca n-ai sa zbori cu primul dintre cocori,
Promite-mi ca vei fi mereu aici
In sufletul meu

a fost...

"A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi nu s-ar povesti"... asa ar incepe orice poveste frumoasa de iubire. Si ar fi o poveste frumoasa. Cei doi infrunta impreuna primejdiile si iubirea lor creste mai frumoasa si mai puternica in fiecare zi, devenind vesnica. "Si-au trait fericiti pana la adanci batraneti..." asa se termina povestile. Dar realitatea e uneori departe de poveste. "Si ea a ramas singura, cu inima sfaramata, asteptand... asteptand o iubire careia destinul nu i-a dat sanse.

cand...

Cand ai plecat, am crezut ca am pierdut totul. Lumea mea atat de frumoasa pana atunci s-a transformat intr-un haos. Lacrimile, Tristetea, Revolta, Dezamagirea, Ura, pareau sa fie singurele care au mai ramas langa mine. Ma tineau de mana si imi sopteau "Nu mai ai nimic. Ai pierdut totul." Si credeam...
Treptat am inteles ca de fapt am pierdut altceva, mult mai valoros decat tine. Tu te-ai mai putea intoarce dar EL niciodata.
Pierdusem timpul!

despre iubire

Despre iubire... s-au spus, se spun si se vor mai spune multe. O cautam mereu, desi uneori se afla exact langa noi. O intalnim din prima clipa in care venim pe lume, in bratele mamei, in surasul ei, in cantecele ei de leagan. Cand mai crestem, ne cautam "printul" din povestile copilariei. Uneori il gasim si traim o poveste de iubire perfecta. Alteori nimerim in bratele "zmeului" si in loc de iubire, traim o imensa dezamagire. Nimeni nu stie exact unde se afla iubirea, dar de multe ori o putem gasi acolo unde ne-am astepta mai putin. Uneori sufletele sterpe pot da nastere unei iubiri plina de pasiune, iubire ce ar putea transforma un desert intr-o oaza cu apa dulce...

nuantele iubiri

Cand esti copil, iubirea este atat de simpla! La fel de simpla si clara ca o fotografie alb negru: el o place, ea il place, el imparte marul cu ea, ea imparte ciocolata cu el, amandoi isi impart jucariile si zambete timide. Mai tarziu totul incepe sa capete culoare si, bineinteles devine mai complicat. Ei se iubesc dar parintii nu sunt de acord. Ea il iubeste pe el, el o iubeste pe ea si pe o alta ea. El o iubeste pe ea, ea il iubeste pe el si pe un alt el. Ea il iubeste pe el, el iubeste o alta ea… Si culorile se amesteca in nuante si tonuri si sunt din ce in ce mai multe si mai greu de inteles.
Mi-e dor de o iubire alb-negru.

...

Am stat o vreme pe geam si m-am uitat cum ploua. Mii, zeci de mii, foarte mulţi stropi, picuri, mari, mici, unii cad grăbindu-se la pământ, alţii plutesc un pic şi se scurg apoi pe cate o frunza blând, ca o mângâiere.
Lumina din spatele meu se reflectă în stropii mai apropiaţi. Ii aureşte. Ii face preţioşi pentru un moment, iar eu încerc să îi urmăresc, încerc, poate îmi văd reflexia în ei.
Nu prea reuşesc, dar, oricât aş încerca să mă văd pe mine în stropi, tot la tine mă duce gândul, parca tot pe tine te caut în stropii aceia. Sau, poate as vrea sa fim doi stropi de ploaie in acele milioane, să ne naştem din nori, să ne unim în zbor, apoi să ne contopim cu pământul şi să urcam iarăşi cu aburii ce se ridica după ploaie, eliberaţi de orice griji şi probleme, şi să ajungem iarăşi nori, să fim noi ploaia în care dansăm... sau care ne sărută pe buzele fierbinţi...

Esti...

Eşti…
Şi-n noapte şi-n stele…
Şi-n gândurile mele…
Şi-n mare şi-n vânt…
Şi-n dor şi-n cuvânt…
Şi-n flori şi-n fluturi…
Şi-n mii de săruturi…
Şi-n soare şi-n ninsoare…
Şi-n fructe acrişoare…
Şi-n somn şi-n vise…
Şi-n parfum de narcise…

Incet

Si iata-ma din nou in aceeasi situatie. Nu reusesc niciodata sa apreciez corect distanta pana la apa. Ma scufund din nou in aceleasi ape tulburi in care am mai fost. Uitasem ca nu stiu sa inot. Dar de data asta va fi mai usor, stiu ce urmeaza sa se intample. Stiu ca nu imi va folosi la nimic sa ma zbat, sa ma agit, sa disper. In apa lacrimile nu sunt vazute si nici tipetele auzite. O sa stau asa, linistita. Incet o sa ma ridic la suprafata si o sa plutesc pana la mal. De data asta o sa fie mult mai bine.

Si...

A venit zi de zi in acelasi loc, la aceeasi ora, mereu cu inima plina de iubire, plina de speranta si cu acelasi zambet linistit pe buze. Statea in acelasi loc si cerceta nerabdatoare orizontul care se ingusta din ce in ce mai mult cu cat treceau anii incat acum doar banuia pana unde se intinde. Si la ce i-ar fi mai trebuit sa-l vada? Il avea desenat in minte, la fel ca si chipul lui, in cele mai mici detalii.

₪ In viata facem o multime de lucruri.

Unele am vrea sa nu le fi facut niciodata. Pe unele le repetam de un milion de ori in capul nostru. Dar toate ne fac sa devenim ceea ce suntem. Si in final, contureaza fiecare detaliu care ne defineste. Daca am putea sa ne intoarcem in timp si sa corectam ceva, nu am mai fi ceea ce suntem. 

Asa ca, traieste, fa greseli, creaza-ti amintiri minunate. 

Insa niciodata nu te indoi de ceea ce esti, sau ai fost si mai ales de ceea ce vei deveni!

De cate ori trebuie sa fii ranit ca sa iti dai seama ca e timpul sa renunti si sa pleci?

Pentru mine e suficient de doua ori...pentru ca, oamenii mai merita uneori, da, uneori, nu intotdeauna, o a doua sansa...daca nici de aia nu stiu sa profite eu nu stau, indiferent cat de mult ma doare sa renunt!

Dar sunt persoane care nu renunta...si atunci ma intreb, oare iubirea ne orbeste in asemenea hal incat inabusa sentimentele de autoaparare?

Asta nu ar trebui sa se intample...nimeni nu ar trebui sa stea sa fie ranit la infinit!! Si totusi, stau...nu le condamn, nu le judec pe acele persoane, dar nu reusesc sa le inteleg...iubirea nu ar trebui sa insemne DOAR lacrimi si firimituri de clipe frumoase!  

Inceput...

Iata-ma din nou la inceput...un alt inceput...inceputul de acum...

Caci dupa fiecare suferinta se naste un nou inceput...mereu un inceput ce are la baza sfarsitul dureros...

Mi-a fost greu in ultima perioada si chiar daca am tot amanat a venit momentul sa fac acel prim pas catre o viata fara el...sa fac acel pas care sa ma indeparteze de un trecut bantuit de vinovatii,frustrari si suferinte...

A venit momentul in care viitorul nu mai imbratiseaza iubirea din trecutul meu...momentul in care trebuie sa ma rup de o iubire mai mult dorita decat traita...

Caci ...asa cum e normal...fiecare suferinta are un sfarsit...si asta o simt si eu cu fiecare zi ce trece...

Trec printr-o perioada de tranzitie dintre sfarsit si inceput...dintre durere si bucurie...dintre eu cea de ieri si eu cea de maine...si fiecare zi care trece imi mai vindeca inca o bucatica din suflet si incet incet portiuni intregi revin la mult asteptatul normal...

Zilele acestea am facut pace cu trecutul si i-am dat sansa zilei de maine sa fie maine si nu doar o amintire pentru ieri...

In felul acesta viitorul meu incert incepe sa capete o sansa...o forma...o culoare...

Viata mea de azi poate ca are un gol ...un loc lipsa...insa a venit vremea sa accept ceea ce mult timp am refuzat ...ca s-a terminat...caci numai in felul acesta pot observa si spera ca ziua de maine promite ceva...ceva ce merita sacrificiul si lacrimile de ieri...

Asa ca inaintez timida catre inceputul meu si pas cu pas ma indepartez de un trecut care nu ma mai raneste...cel putin nu la fel de mult ca ieri...

Pentru ca azi am realizat...

ca nu toti baietii sunt la fel.

Pentru ca unii dintre ei stiu sa aprecieze ceea ce au langa ei...

Pentru ca unora chiar le pasa...

Pentru ca pur simplu sunt ei si nu incearca sa para ceea ce nu sunt...

Pentru ca stiu sa te faca sa zambesti...

Pentru ca unii chiar stiu sa lupte pentru ce iubesc...

Speranta

Ce bine dormise! Atat de bine incat parca nu-i venea sa-si deschida pleoapele. Simtea caldura soarelui de dimineata care ii mangaia chipul. De mult nu mai simtise acea caldura, atingere. Zambi tinand inca ochii inchisi. Probabil inca viseaza si visul este atat de frumos incat nu ar dori sa-l piarda printre gene. 

Nu mai simtea nimic din durerea patrunzatoare pe care o simtise cu o zi inainte. Sau cu o saptamana inainte. Sau o luna. Nu mai simtea nimic, decat o moleseala placuta, o caldura si o liniste care ii umplea sufletul. Tinea ceva in mana. Nu-si putea da seama ce. Deschise ochii. Bucati mici si rosii ca intr-un joc de puzzle. Doar ca aveau toate aceeasi culoare. 

Se ridica si le aseza pe toate pe masa. Oare ce ar putea sa fie? Le-a ales intai pe cele care pareau a forma conturul si incepu cu multa rabdare sa le aseze bucata langa bucata. Nu de putine ori a luat-o de la capat. Incet, incet acele bucati mici si rosii au inceput sa formeze contur. Se mana cu o inima. O inima... Dar a cui? Isi aseza palmele pe acel puzzle ciudat si inchise ochii. Simtea cum vibreaza, usor si discontinuu. Un sunet slab se auzea odata cu vibratia. Ii parea foarte familiar, ca si cum ar fi fost al ei. 

Continua sa le aseze cu aceeasi rabdare de pana atunci. Un zambet ii lumina fata. Era inima ei. Tot ce avea de facut era sa puna toate bucatile la locul lor si inima ei urma sa bata din nou ca la inceput. Cu cat aseza mai multe bucati la locul lor, cu atat inima vibra mai puternic si cele care nu se lipisera inca, isi paraseau locul. Dar nu era o problema. Avea rabdare sa le aseze pe fiecare. 

Soarele era deja la apus. Ultimele raze rosietice se retrag in spatele perdelei. Intunericul se asterne peste tot, chiar si in camera ei. Mainile i-au amortit. Buzele ii sunt arse de sete si ochii inrositi de concentrare, de lacrimi. Bucati mici si rosii asteapta sa completeze intregul. Un zambet inca ii mai lumineaza fata.

O vorbă rea răneşte mai mult decât o sabie ascuţită....

N-am făcut decât să sper că va fi mereu loc de mai bine...n-am reușit decât să văd că un cuvânt doare mai mult decât o palmă, decât un pumn...ce ar fi ca ploaia să șteargă fiecare cuvânt spus sub impulsul furiei, al imaturității? Cuvintele pot crea cel mai frumos vis, dar tot ele pot distruge într-o secundă vise construite de-a lungul timpului.....Unele cuvinte merită să fie iertate,dacă nu s-au transformat în fapte...dar faptele?de câte ori este permis să iertăm aceeași greșeală, aceeași faptă, fie ea făcută chiar și sub impulsul furiei?... Câte lacrimi ne rămân să plătim pentru acele cuvinte care ne dor? Cum ne dăm seama care greșeli pot fi iertate?  Cât ne permite sufletul să iertăm?..Am sufletul împăcat...până la urmă n-am făcut decât să cred în visul meu..

Pilda iubirii....

El o privi cu ochii goi...nici o urmă de ea în privirea aceea rece, nici o urmă de ei în sufletul său care din cine ştie ce motiv nu mai ştia simţi în doi...nu mai ştia primii nimic....decît gol şi frig. Părea un ultim naufragiat pe o mare tulbure, plină de furtuni şi rechini...singura lui bărcuţă de salvare era în faţa lui...EA, dar nu o putea vedea...! Parcă viaţa sau destinul îi juca o festă, iar el era prea orb să vadă...prea plin de furie şi răutate, prea plin de sentimente grele, de trădare şi ură.

-Iubitule..., iubitule...îl strigă ea încet cu lacrimi de drag în privire...! Ce pot să fac ca să îţi fie mai uşor? Ce pot să fac ca tu să fii fericit? Ce pot să ucid din mine ca tu să poţi zâmbi din nou?

Lacrimile ei curgeau...vocea îi tremura, sufletul încă spera că el se va reântoarce spre ei din nou...va vedea lumina...şi nu va merge spre întuneric.

-Vreau să-mi dai vederea...! Măcar aşa nu mă voi mai putea vedea prin tine, iar ea îi dădu zâmbind vederea.

-Poftim dragul meu...este vederea mea...măcar o clipă pune-o în ochii tăi să te poţi vedea prin ei..., dar el râzând aruncă în mare privirea ei...

De atunci Soarele răsare mereu cel mai frumos din mare..., iar asta pentru că toţi îl vedem prin ochii copilului din noi, prin ochii frumuseţii, a purităţii şi a iubirii.

-Iubite ce să îţi mai dau ca să poţi fi fericit? întrebă fata din nou care şi fără vedere ştia să-i privească în suflet adânc.

-Vreau să-mi dai glasul tău să nu te mai pot auzi...! spuse bărbatul scrutând-o cu privirea şi zâmbind sfidător.

Tânăra îşi scoase glasul şi i-l dădu, iar el în hohote de plăcere îl aruncă în vânt, iar lebedele îl găsiră plutind peste ape frumoase.

De atunci se spune că lebedele ştiu să cânte doar o dată...înainte de a muri, dar scot cel mai frumos sunet auzit vreodată de om...sunetul unei inimi pline de iubire şi dăruire...a dragostei necondiţionate, iar lumea ştie să-l aprecieze pentru că...aude dincolo de rezonanţe.

-Iar acum îmi vei da inima...ca să nu mai trăieşti defel în existenţa mea..., zise el mulţumit !

Ea îşi scoase inima din piept şi i-o puse pe palme, iar el atunci scoase un strigăt de durere...şi căzu în genunchi...inima ei pulsa, iar din ea curgeau lacrimi mari de iubire formând peste tot numele lui...unde cădeau lacrimile inimii locul se topea de dor şi drag..., iar el începu să plângă ca şi un copil mic...

-Doamne cât de orb şi de crud am fost..., iar lacrimile lui curgeau în timp ce iubita îl sărută cald pe frunte şi pe mâini. Privirea lui era plină de uimire şi emoţie, de căldură şi întrebare:

-Te-am făcut atâta să suferi...ţi-am aruncat vederea şi glasul...ţi-am smuls inima....cât mai poţi să mă ierţi şi să mă iubeşti?

Iar atunci un înger coborî să poată să-i aducă gândul ei pe o bucată de hârtie..., iar acolo scria: "Iubitule .... voi suferi oricât dacă la capătul durerii vei fi tu aşa cum eşti acuma....voi da tot dacă totul înseamnă fericirea ta...iar dacă va fi să mor...voi muri fericită că pentru prima dată mă vezi prin ochii mei...mă auzi prin glasul meu şi mă simţi prin inima mea...!"

Şi aşa Iubirea şi Necondiţionarea nu pot fi despărţite niciodată...ele nu pot exista una fără alta...., iar Răzbunarea este o armă pe care omul care iubeşte nu o va folosi....pentru că atunci când iubim...nu putem face rău celui iubit...el există pur şi simplu dincolo de cuvinte şi fapte, de acţiuni şi reproşuri....el este omul pe care îl iubim..., iar iubirea sărută nu muşcă, mângâie nu loveşte, simte nu moare, dăruieşte nu e egoistă....există prin fiecare por al fiinţei noastre!