remember

Oare cat timp am irosit printre lacrimi, dezamagiri, tristete, deznadejde? Nici eu nu mai stiu... De cand ai plecat, am adunat zambetele, rasetele in hohote, stralucirea din privire, povestile, dragostea... si le-am aruncat intr-un colt. M-am aruncat si pe mine, cel de atunci, pe gramada aceea de lucruri frumoase.
Uneori parca mi-e dor de ele. Le-as scutura de praf si de panze de paianjen si parca le-as purta din nou. Ma apropii, suflu praful de deasupra si parca mi-e teama. Mi-e teama ca daca le-as scoate de acolo, va veni iar clipa in care mi-as dori sa le arunc.
Uite, un zambet. Cat e de senin... ca un cer de primavara. O atingere tandra, plina de praf. O mana calda ce purta mereu caldura alteia.