... trist

Ai incercat sa privesti marea printre gene intr-o zi insorita? Daca ai rabdare si privesti cu atentie, cu siguranta vei vedea trupul stralucitor al unei sirene. Probabil iti imaginezi ca sirenele sunt asemeni celor din desene animate, cu par lung si intunecat in care isi prind scoici, stele de mare sau caluti de mare, trupuri subtiri si elegante, jumatate fete frumoase, jumatate peste. Si cu siguranta ti le imaginezi vesele si pline de viata, cantand si dansand de la rasarit si pana la apus.
Se spune ca nu ar fi chiar asa. De mult, cand Pamantul abia se nascuse, marile si oceanele erau mult mai mici si aveau apa dulce. Apoi au aparut vietuitoarele si in final omul. Despre sirene, nu se stie exact cand au aparut. Unii spun ca inaintea omului, altii ca dupa om.
De ce ar fi sirenele triste? Pentru ca jumatate din ele apartine apelor, cealalta uscatului. Nu sunt fericite in apa pentru ca viseaza la nisipul de pe tarm, dar pe mal nu ar putea trai. Nicaieri nu sunt fericite. Se ascund in adancul marii si plang, plang mult si lacrimile lor sunt la fel de sarate ca ale noastre. Datorita lor marile si oceanele de astazi ocupa doua treimi din suprafata pamantului si sunt atat de sarate...
In zilele senine, ies la suprafata apei sa-si oglindeasca chipul si privesc cu dor spre mal... Le e dor sa-si gaseasca locul.