Ce bine dormise! Atat de bine incat parca nu-i venea sa-si deschida pleoapele. Simtea caldura soarelui de dimineata care ii mangaia chipul. De mult nu mai simtise acea caldura, atingere. Zambi tinand inca ochii inchisi. Probabil inca viseaza si visul este atat de frumos incat nu ar dori sa-l piarda printre gene.
Nu mai simtea nimic din durerea patrunzatoare pe care o simtise cu o zi inainte. Sau cu o saptamana inainte. Sau o luna. Nu mai simtea nimic, decat o moleseala placuta, o caldura si o liniste care ii umplea sufletul. Tinea ceva in mana. Nu-si putea da seama ce. Deschise ochii. Bucati mici si rosii ca intr-un joc de puzzle. Doar ca aveau toate aceeasi culoare.
Se ridica si le aseza pe toate pe masa. Oare ce ar putea sa fie? Le-a ales intai pe cele care pareau a forma conturul si incepu cu multa rabdare sa le aseze bucata langa bucata. Nu de putine ori a luat-o de la capat. Incet, incet acele bucati mici si rosii au inceput sa formeze contur. Se mana cu o inima. O inima... Dar a cui? Isi aseza palmele pe acel puzzle ciudat si inchise ochii. Simtea cum vibreaza, usor si discontinuu. Un sunet slab se auzea odata cu vibratia. Ii parea foarte familiar, ca si cum ar fi fost al ei.
Continua sa le aseze cu aceeasi rabdare de pana atunci. Un zambet ii lumina fata. Era inima ei. Tot ce avea de facut era sa puna toate bucatile la locul lor si inima ei urma sa bata din nou ca la inceput. Cu cat aseza mai multe bucati la locul lor, cu atat inima vibra mai puternic si cele care nu se lipisera inca, isi paraseau locul. Dar nu era o problema. Avea rabdare sa le aseze pe fiecare.
Soarele era deja la apus. Ultimele raze rosietice se retrag in spatele perdelei. Intunericul se asterne peste tot, chiar si in camera ei. Mainile i-au amortit. Buzele ii sunt arse de sete si ochii inrositi de concentrare, de lacrimi. Bucati mici si rosii asteapta sa completeze intregul. Un zambet inca ii mai lumineaza fata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu