vise

Stiu ca nu esti aici, inca nu esti aici. Dar vei ajunge candva. Pana atunci astept cu fruntea plina de vise. Vise, atat de multe vise…
Stii ce am visat noaptea trecuta? Ca degetele mele se transformasera in dorinte, zece dorinte care nu voiau altceva decat sa te atinga, sa ti se plimbe prin par, pe frunte, pe obraji, pe buze, ca in final sa se odihneasca alaturi de ale tale, dorinte langa dorinte.
Buzele mele erau doua vise inca neimplinite ce se mistuiau de dor. Si in loc de cuvinte rosteau saruturi.
Si tu… tu erai asa cum te stiam mereu, o lume perfecta pentru visele mele!

vantul

Mai tii minte vantule, cate povesti am spus impreuna? Tu le furai de prin nori, salcii pletoase, flori salbatice, din priviri, de pe buze straine, de peste tot. Apoi mi le spuneai soptit la ureche si eu radeam de cate ori le uitai sfarsitul. Azi ce povesti mi-ai mai adus? Sau vrei sa le rasfoim pe cele vechi? Uite, pune o frunza in loc de semn de carte chiar la pagina de azi si spune-mi ceva nou.
Stii cate buze au zambit azi? Sau cate au sarutat? Cate frunti incinse de ganduri ai racorit si cati ochi inecati in lacrimi ai uscat?
Cred ca ai ostenit de atata soare. Aseaza-te putin langa mine si mangaie-mi tamplele cu putina liniste. Cum? Mi-a trimis cineva un sarut? Da-mi-l repede, sa nu il ratacesti. Uite, sa duci doua la schimb, mergi chiar acum, poate le asteapta. Te odihnesti tu mai tarziu…

luna

Si ce frig este in noaptea asta... Pana si luna tremura. Si-a tras cerul peste ea ca o plapumioara. Si-a acoperit nasucul si doar ochisorii i se mai vad stralucind in intuneric. Si stelele s-au inghesuit zgribulite sub paturica, de aceea luna pare singura in noaptea asta.

povestea frunzelor

Si cat de multa magie ascunde toamna! Fiecare frunza stie cate o poveste, poveste auzita de la vant, sau de la soare, sau de la razele de luna, sau de la pasari calatoare. O poveste sau mai multe, povesti minunate carora multor urechi nu le este dat sa le auda.
Cum poti sa faci o frunza sa-ti spuna o poveste? Asta este partea cea mai dificila. Sunt foarte capricioase si se lasa greu convinse. Trebuie sa le alegi cu grija, de obicei sunt cele care au avut mai mult de suferit, cu nervuri proeminente, zdrelite de vant si soare. O prinzi usor intre degete, inchizi ochii si ii oferi cel mai dulce sarut. Daca frunza este multumita de sarut, cu siguranta o sa te rasplateasca cu o poveste frumosa. Dar ai grija, ele stiu mai bine decat oricine sa recunoasca un sarut nesincer, oferit doar pentru a primi ceva inapoi, si o sa taca. O sa-si stranga buzele si o sa refuze cu incapatanare chiar sa fosneasca.
E liniste? Le auzi vorbind?

trepte

In fiecare zi mai urc inca o treapta. Pana unde? Pana cand? Nu stiu, o ceata deasa imbraca celelalte trepte. Oricum, stiu ca multe nu mai sunt. Dar am ajuns pana aici, lung drum am strabatut si poate am trecut deja de jumatate. Sunt trepte pe care nu le voi uita niciodata, incarcate de rasete cristaline, imbratisari, suflete adevarate, stralucire. Sunt trepte intunecate, pe care se odihnesc dezamagiri. Si trepte pe care as vrea sa le uit.
Daca as fi stiut dinainte, as fi facut un pas mai mare si as fi sarit peste ele, treptele tale, trepte pe care mi le amintesc doar eu. Tu le-ai maturat cu grija, ai maturat urma mea.
Cum as putea sa cer sa-i pese cuiva in viata caruia nici nu am existat?

liniste

E liniste. Cuvintele mele au invatat sa taca in timp ce mainile insira zambete pe panze noi sau vechi. Zambete peste zambete, zambete peste lacrimi, un pictor obosit ce picteaza flori de primavara in miezul toamnei.
Si cuvintele tac, se insira cuminti pe hartie si asteapta sa le vina randul sa fie rostite, in timp ce mainile deseneaza zambete pe care gura le-a uitat.

timpul

Cu ceva vreme in urma, am hotarat ca e timpul sa fac putina ordine in suflet. Totul devenise un haos care-mi tulbura zilele si noptile. Asa ca am deschis toate usile, ferestrele, toate dulapurile si sertarele si am inceput sa sortez totul. Multe au ajuns in cosul de gunoi, altele au zburat direct pe geam in zarea larga. Pe cele frumoase insa, le-am scuturat aici, in vazul tuturor, m-am mandrit cu ele si le-am asezat cu grija la loc.
Usile si ferestrele au ramas aici inca deschise. Si continui sa cotrobai prin fiecare colt si sa arunc tot surplusul inutil.
Paseste cu grija. Nu stii pe ce ai putea sa calci. Pasii tai nu inteleg si nu au inteles niciodata...

remember

Oare cat timp am irosit printre lacrimi, dezamagiri, tristete, deznadejde? Nici eu nu mai stiu... De cand ai plecat, am adunat zambetele, rasetele in hohote, stralucirea din privire, povestile, dragostea... si le-am aruncat intr-un colt. M-am aruncat si pe mine, cel de atunci, pe gramada aceea de lucruri frumoase.
Uneori parca mi-e dor de ele. Le-as scutura de praf si de panze de paianjen si parca le-as purta din nou. Ma apropii, suflu praful de deasupra si parca mi-e teama. Mi-e teama ca daca le-as scoate de acolo, va veni iar clipa in care mi-as dori sa le arunc.
Uite, un zambet. Cat e de senin... ca un cer de primavara. O atingere tandra, plina de praf. O mana calda ce purta mereu caldura alteia.

copilaria

Nu te grabi se cresti! Adultii sunt mai tristi decat copiii. Nu mai vad la fel de bine, de aceea pierd multe lucruri frumoase, un rasarit de soare, o picatura de roua, o buburuza... Trec zi de zi pe langa ele dar nu le vad. Nu mai aud la fel de bine asa ca nu se pot bucura de cantecul vantului printre frunzele toamnei. Au uitat cum miroase iarba dupa ploaie sau apa de izvor. Au uitat si de povestile pe care ni le spune cerul.
Mai stii povestile cu nori? Ti-am cules o capsuna pufoasa si am savurat-o impreuna. Si cat de dulce era... Sau gradina parfumata pe care norii au facut-o special pentru tine. Uite un iepuras! Ce cauta el acolo? Pai stii ca sunt iepurasi de casa, de camp si de cer. Pe cei de sus nu ii sperie decat vantul.
Nu te grabi sa cresti, nu o sa mai ai timp sa citesti atatea povesti minunate ce se scriu in fiecare clipa in jurul tau.

mi-ai spus

Mi-ai spus sa tac si am tacut. Am inchis usile si ferestrele sufletului si am vorbit, eu cu mine si cu ecoul. O multime de intrebari fara raspuns ce au zburat de pe buzele mele, s-au lovit de pereti si s-au intors istovite la mine.
Mi-ai spus sa plang si am plans. Eu pentru mine. Mi-am ascuns lacrimile pentru ca am vrut sa-mi pastrez o picatura de mandrie, mandrie pe care mi-ai calcat-o fara mila in picioare. Si radeai in hohote, si rasul tau acoperea tipetele orgoliului meu strivit.
Mi-ai spus... De mult nu te mai ascult.

 

mi-ai promis

Te-ai trezit vreodata dimineata si ai vazut ca iarba, florile, copacii, stralucesc? Parca cineva a presarat pulbere fina dintr-o oglinda sparta si soarele se reflecta in fiecare firimitura. Gandeste-te, ai mai simtit in clipa aceea altceva decat liniste, fericire?
Se spune ca si stelele se indragostesc si iubesc. Abia asteapta seara sa se intalneasca, sa se imbratiseze si sa se sarute. Ziua li se pare atat de lunga...
Cand se intalnesc, se imbratiseaza si se saruta cu foc. Se saruta pana cand li se tocesc buzele, si toata pulberea aceea cade pe pamant. Pluteste usor pana pe firele de iarba, pe flori, pe arbori. Peste tot.
Daca reusesti sa aduni putin cu varful degetelor si ti-l presari pe pleoape, o sa ai toata viata numai vise frumoase. Daca ti-l presari pe buze, o sa ai parte numai de iubire...

iubire

Te-ai trezit vreodata dimineata si ai vazut ca iarba, florile, copacii, stralucesc? Parca cineva a presarat pulbere fina dintr-o oglinda sparta si soarele se reflecta in fiecare firimitura. Gandeste-te, ai mai simtit in clipa aceea altceva decat liniste, fericire?
Se spune ca si stelele se indragostesc si iubesc. Abia asteapta seara sa se intalneasca, sa se imbratiseze si sa se sarute. Ziua li se pare atat de lunga...
Cand se intalnesc, se imbratiseaza si se saruta cu foc. Se saruta pana cand li se tocesc buzele, si toata pulberea aceea cade pe pamant. Pluteste usor pana pe firele de iarba, pe flori, pe arbori. Peste tot.
Daca reusesti sa aduni putin cu varful degetelor si ti-l presari pe pleoape, o sa ai toata viata numai vise frumoase. Daca ti-l presari pe buze, o sa ai parte numai de iubire...

daca...

Daca te-as intalni acum, te-as recunoaste? Acum un an, nici nu m-as fi gandit sa pun aceasta intrebare. Chiar de-ar fi fost o mie la fel ca tine nu mi-ar fi fost deloc greu sa stiu care esti tu. As fi inchis ochii si te-as fi recunoscut cu sufletul. Mai tii minte cum inimile noastre bateau la fel? Cum timpul trasase in palmele noastre aproape aceleasi linii? Mai tii minte...?
Eram beata de iubire si vedeam un singur chip. Acum m-am trezit (sau asa cred) si vad mai multe chipuri si ma intreb, oare care este de fapt al tau?
Ce caut... ce mai caut dupa atata timp? Vreau sa stiu ce a fost real in toata povestea aceea pe care o vedeam perfecta. O multime de intrebari care au acelasi raspuns - tacerea.

Spre uimirea mea, nici acum ca te-am vazut cu ea nu recunosti adevarul....

....incerci sa minti cum ai facut mereu....dar, crede-ma...aseara ai scris ultima pagina a „ceea ce a fost intre noi”, pentru ca nici nu stiu daca se poate numi iubire ceea ce mi-ai oferit....in clipa asta, pentru mine, totul e doar un lung sir de minciuni fara motiv, doar din placerea ta de a te simti puternic atunci cand vezi lacrimi varsate pentru tine...

Mereu te-am avertizat ca totul in lumea asta are o limita....

....chiar si iubirea mea...chiar si prostia mea de a te ierta....chiar si dorinta mea de a te tine in brate,de a te iubi ...totul....dar ca de fiecare data, nu m-ai crezut....acum poti fi sigur....limitele le-ai depasit de multa vreme....ai distrus tot, dar ramasese sentimentul de iubire....aseara l-ai scos din inima mea ca si cum ar fi fost desenat pe hartie si l-ai sters cu radiera....mai repede decat as fi crezut....

secrete

Secrete. Atat de multe lucruri care se zbat acolo inauntru in cautarea unei usi sau ferestre deschise. Uneori se zbat atat de puternic incat simt ca imi consuma toata energia, imi taie rasuflarea.
Secrete, cuvinte ce nu ar trebui nicicand spuse, se izbesc de peretii sufletului. Cat mi-as dori sa le eliberez, sa am liniste!
Imi vine sa ma scufund sub apa si sa le urlu pe toate, dar mi-e teama ca ar putea sa le auda pestii. Cine stie prin ce minune le-ar putea spune mai departe.
Tin buzele stranse, mi-e teama sa nu le scap printr-un sarut. Le simt cum imi inteapa ochii si incearca sa se scurga pe acolo prin lacrimi. Am inchis si ochii.
Daca as putea sa te uit...

aproape...departe

E ciudat cum poti fi atat de aproape de cineva fizic dar in acelasi timp atat de departe. La fel cum poti fi pe cealalta parte a lumii si sa te simti atat de aproape - suflet langa suflet.
Mereu am crezut ca e mai bine sa eviti sa privesti un om in ochi si asta nu are nimic de a face cu sinceritatea sau cu a avea ceva de ascuns. Se spune ca ochii sunt oglinda sufletului si cand privesc pe cineva in ochi, am senzatia ca imi fura o parte din suflet. Cu fiecare zambet, fiecare amintire, fiecare emotie raman fara o farama de suflet.
Cand privesti pe cineva in ochi, e ca si cum te-ai deschide si i-ai pune ca pe o tava toate temerile tale, toate punctele slabe.
Oare poti avea suficienta incredere intr-o persoana incat sa o privesti in ochi? Sa o lasi sa vada tot?

Hai sa ne jucam! Uite un joc care iti place: mima. Tu mimezi ceva si eu incerc sa ghicesc. Incepem?
Primul e simplu, e cafeaua de dimineata. Imi place sa o savuram impreuna. Acum? Cred ca este o imbratisare. Daca ai sti de cand tanjesc dupa una... Asta sigur este un sarut. Mi-e dor de buzele tale!
Acum? O inima! Suflet? Nu. Mai am o incercare. Offf cred ca e vorba despre dragoste!
Te iubesc! Stiai? Te iubesc!
Ciudat ca mimezi exact ceea ce simt eu.

Si ploua... Cum as putea sa nu ma gandesc la tine? Sunt multe lucruri care inca ne leaga de ploaie, atatea lucruri frumoase pe care tu le-ai uitat.
Atatia ani m-am straduit sa fiu o parte din tine, sa fii o parte din mine. Te-am sorbit cu fiecare por, cu fiecare gura de aer, cu fiecare gand. N-am lasat nicio particica din tine sa se iroseasca. N-as fi vrut sa pierd nimic, nicio lacrima, niciun cuvant, niciun zambet, nicio dara de parfum. Respiram, ma hraneam, visam din tine.
Acum insa TU imi provoci durere, intristare, dezamagire. Incerc sa scap de tot ce am adunat cu multa rabdare de la tine. Incerc sa le arunc sau sa le pierd pe undeva pe drum.
O sa te scot si din suflet, cu ultima suflare. Pana cand totul va fi pur, neatins de tine.

Plouă cu stropi mari şi grei şi repezi. Îmi place să privesc cum plouă, să urmăresc destinul fiecărei picături. Încerc să-mi imaginez chipul tău în ploaie, ochii tăi luminoşi dar încruntaţi în acelaşi timp, un sfert de zâmbet în colţul drept al gurii, obrăjorii…
Dacă aş fi o picătură de ploaie? Ţi-aş mângâia uşor fruntea, apoi aş coborî uşor pe tâmplele tale zvâcnind de gânduri, spre obrajii tăi ca de copil ce-mi sunt atât de dragi, spre buzele tale care au acum gustul ploii, uşor sărate ca apa de mare. M-aş scurge apoi încet pe gâtişor, până aş ajunge în dreptul inimioarei şi m-aş topi acolo, să pot asculta zi de zi fiecare bătaie… tic-tac…

Un vis alb, un vis plin de lumina. Un vis in care am cautat cu infrigurare ceea ce credeam candva ca am gasit atat de usor - raza de lumina din sufletul tau. O raza prafuita din amintirile mele. Oare chiar asa a fost totul sau imaginatia mea a imbracat fier coclit in poleiala de aur? Se stie ca si amintirile au prostul obicei de a insela, de a te trada atunci cand ai mai multa nevoie de ele.
O dulce tradare. Nu stiu cum ar fi mai bine. Sa pastrez niste amintiri frumoase sau realitatea?

Te-ai gandit vreodata cat timp pierzi gandindu-te la ziua de ieri si temandu-te de ziua de maine? Poate atat de mult incat uiti de ziua de azi, cea care e de fapt cea mai importanta.
Si zilele trec, si maine devine azi, apoi ieri, si abia atunci realizam ca a trecut, ca este probabil o zi pierduta pe care nimeni si nimic nu ne-o mai poate aduce inapoi.
Si regretam lacrima pe care am lasat-o sa se scurga fierbinte pe obraz.
Si regretam zambetul pe care l-am uitat acasa.
Si regretam bratele care nu s-au deschis pentru o imbratisare sau buzele care au ramas inchise unui sarut.
Fara sa ne dam seama am mai pierdut un AZI cu gandul la IERI si teama de MAINE.

Cheia! Unde e cheia? Ultima data a fost la tine. Mi-ai deschis sufletul, l-ai cotrobait prin toate cotloanele si ai plecat lasandu-l cu usa larg deschisa si intr-o dezordine de nedescris.
Unde e cheia? As vrea sa-l incui pentru ca prea multi curiosi vor sa se uite prin unghere, prin dulapuri, sertare, pe sub covoare. Unii se uita din prag, altii au mai mult curaj, intra si se plimba in voie. Ma dor pasii lor. Stii cat ma dor?
Cheia! Da-mi te rog cheia inapoi...

Ne nastem cu un singur chip, aproape acelasi. Timpul insa ne face sa aratam diferit. Sculpteaza cu rabdare, an de an, chipuri vesele, chipuri triste, chipuri visatoare, incruntate, nepasatoare... Unora insa le sculpteaza un al doilea chip, pentru ca nu se hotaraste daca sa-i faca veseli sau tristi, ingrijorati sau nepasatori, angelici sau demonici.
Esti trist si nu vrei sa se vada, intorci celalalt chip care zambeste in nestire si totul este in regula.
Iti pasa dar nu vrei sa se vada, intorci celalalt chip si totul iti devine brusc necunoscut.
E mai usor decat sa porti o masca. Masca doar ascunde ceea ce se zbuciuma in interior. Celalalt chip insa nu stie nimic din ceea ce este in sufletul tau, doar traieste zi de zi cu spatele la tine.
Azi o sa-l folosesc pe cel zambitor. E prea intunecat afara.

Se spune ca poti inchide o pasare intr-o colivie, sa-i ingradesti dreptul de a zbura, dar nu-i poti inchide cantecul. El ii va ramane vesnic liber sa se strecoare printre barele de metal ale coliviei, sa incante auzul cu triluri triste sau vesele. Despre ce ar putea sa cante o pasare inchisa? Despre libertatea la care viseaza in fiecare zi, despre stralucirea soarelui pe care il priveste mereu cu dor, despre singuratate, despre resemnare, despre regrete...
Unele vor ramane sa-si cante cantecul pana la sfarsit din spatele gratiilor, altele vor cunoaste libertatea din nou. Cine stie ce le rezerva destinul?
Inima mea este asemeni lor. Isi canta cantecul din spatele unor gratii de tristete. Poate candva o sa devina libera, poate va ramane acolo pentru totdeauna, oricum ar fi, ea va canta mereu despre iubire. Si poate... cineva ii va auzi cantecul.

Si uneori imi las gandurile sa zboare.Unele, cuminti, zboara in jurul meu. Altele insa pleaca departe... foarte departe, si sper de fiecare data sa uite drumul inapoi, sa scap de ele. Dar nicio sansa. Sunt la locul lor de la prima strigare. Si cat mi-ar placea sa le vad ratacind disperate in pustiu cu buzele arse de soare si de vant, slabite si disperate.
Alearga mai iute ca vantul pana la tine, se lovesc de un zid de indiferenta, de nepasare si se intorc spasite la locul lor. Chiar nu reusesc sa inteleg incapatanare si perseverenta lor. Oare nu vad ca totul e in zadar? Ca bat zi si noapte la porti de mult inchise?

 

Daca un cantec mi te-ar aduce inapoi, l-as canta zi si noapte pana l-ar invata si vantul. Atunci cand glasul mi-ar pieri, sa-l cante el in locul meu.
Daca un dans mi te-ar aduce inapoi, m-as prinde in hora ielelor si as dansa in nebuneste de la asfintit si pana la rasarit, pana cand izvoarele imi vor invata pasii. Cand picioarele mele nu ar mai avea putere sa se miste, vor dansa ele in locul meu.
Daca un cuvant mi te-ar aduce inapoi, l-as rosti pana l-ar invata muntii, si cand eu il voi fi uitat, il vor rosti ei in ecou.
Daca un vis mi te-ar aduce inapoi, pe aripile lui albastre, nu m-as mai trezi nicicand in asteptarea ta.

De ceva vreme, ma tot lupt cu tristetea, o lupta dreapta care uneori nu pare sa aiba sorti de izbanda. Sunt zile in care simt cum ma inconjoara si ma cuprinde in bratele ei reci, si ma zbat, inarmat cu un zambet fals. Ma simt atunci ca un copil imbracat in uniforma de soldat, infruntand-o cu mult curaj si cu o sabie de lemn. Sabia nu are tais, ba mai mult, se rupe la fiecare lovitura.
Alteori incerc sa o inving la jocuri. De exemplu, ne jucam "De-a v-ati ascunselea", ma inghesui in cele mai intunecate colturi, inchid si ochii, si tot reuseste sa ma gaseasca. La sah reusesc uneori sa o mai inving. Nu poate sa-mi anticipeze toate zambetele.
Norii si frigul de afara, ii dau insa mai multa putere. Parca se hraneste cu vremea asta mohorata. Urmeaza lupte mult mai crancene, dar nu imi pasa. Nu am de gand sa cedez fara lupta, si o sa lupt pana la ultima picatura de speranta.

Ar trebui să mă culc şi eu. Patul îmi face semne ca nebunul, sau ochii mei tânjesc după el. Am stins lumina, numai razele lunii mai pictează pereţii cu umbre şi o lumină difuză care, după ce voi trage draperiile, va fugi şi ea. Probabil şi umbrele dorm si viseaza. Cred ca viseaza cum tarasc dupa ele trupuri goale de oameni, trupuri calcate in picioare de alte trupuri.
In noaptea asta luna sta cu spatele. Nu te va mai putea veghea. Si nici pe mine. Aşa ca voi putea face orice, am sa-i strig ceva ce numai eu sa aud, ceva ce sa nu ajungă la tine, dar totuşi sa afli, totusi...
Mi-am lipit fruntea de fereastra rece. Si ce luna... si cate stele! Pacat ca toate stau cu spatele. Respiratia mea calda abureste geamul. As putea sa-ti scriu un mesaj! Si cu degetul aratator am scris "DOR".
Poate ca luna nu ma aude. dar va citi candva, cand se va intoarce. Candva isi va intoarce fata si spre mine...

Ma gandeam sa construiesc un labirint, la fel cum Minos a construit pentru Minotaur. Te-as pune in centru pe tine, amintirile mele legate de tine si mi-as croi cu grija drumul spre iesire. As sterge orice urma pentru ca nu vreau sa mai ajungi la mine. Si nu vreau sa mai pot ajunge nici eu la tine daca mi-as dori vreodata asta.
Vreau sa se incheie agonia asta fara sens.
Nu mai vreau sa schimb o lacrima de-a mea pentru un zambet de-al tau. Vreau un schimb corect. Zambet pentru zambet si lacrima pentru lacrima. Liniste pentru liniste...