a fost...

"A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi nu s-ar povesti"... asa ar incepe orice poveste frumoasa de iubire. Si ar fi o poveste frumoasa. Cei doi infrunta impreuna primejdiile si iubirea lor creste mai frumoasa si mai puternica in fiecare zi, devenind vesnica. "Si-au trait fericiti pana la adanci batraneti..." asa se termina povestile. Dar realitatea e uneori departe de poveste. "Si ea a ramas singura, cu inima sfaramata, asteptand... asteptand o iubire careia destinul nu i-a dat sanse.

cand...

Cand ai plecat, am crezut ca am pierdut totul. Lumea mea atat de frumoasa pana atunci s-a transformat intr-un haos. Lacrimile, Tristetea, Revolta, Dezamagirea, Ura, pareau sa fie singurele care au mai ramas langa mine. Ma tineau de mana si imi sopteau "Nu mai ai nimic. Ai pierdut totul." Si credeam...
Treptat am inteles ca de fapt am pierdut altceva, mult mai valoros decat tine. Tu te-ai mai putea intoarce dar EL niciodata.
Pierdusem timpul!

despre iubire

Despre iubire... s-au spus, se spun si se vor mai spune multe. O cautam mereu, desi uneori se afla exact langa noi. O intalnim din prima clipa in care venim pe lume, in bratele mamei, in surasul ei, in cantecele ei de leagan. Cand mai crestem, ne cautam "printul" din povestile copilariei. Uneori il gasim si traim o poveste de iubire perfecta. Alteori nimerim in bratele "zmeului" si in loc de iubire, traim o imensa dezamagire. Nimeni nu stie exact unde se afla iubirea, dar de multe ori o putem gasi acolo unde ne-am astepta mai putin. Uneori sufletele sterpe pot da nastere unei iubiri plina de pasiune, iubire ce ar putea transforma un desert intr-o oaza cu apa dulce...

nuantele iubiri

Cand esti copil, iubirea este atat de simpla! La fel de simpla si clara ca o fotografie alb negru: el o place, ea il place, el imparte marul cu ea, ea imparte ciocolata cu el, amandoi isi impart jucariile si zambete timide. Mai tarziu totul incepe sa capete culoare si, bineinteles devine mai complicat. Ei se iubesc dar parintii nu sunt de acord. Ea il iubeste pe el, el o iubeste pe ea si pe o alta ea. El o iubeste pe ea, ea il iubeste pe el si pe un alt el. Ea il iubeste pe el, el iubeste o alta ea… Si culorile se amesteca in nuante si tonuri si sunt din ce in ce mai multe si mai greu de inteles.
Mi-e dor de o iubire alb-negru.

...

Am stat o vreme pe geam si m-am uitat cum ploua. Mii, zeci de mii, foarte mulţi stropi, picuri, mari, mici, unii cad grăbindu-se la pământ, alţii plutesc un pic şi se scurg apoi pe cate o frunza blând, ca o mângâiere.
Lumina din spatele meu se reflectă în stropii mai apropiaţi. Ii aureşte. Ii face preţioşi pentru un moment, iar eu încerc să îi urmăresc, încerc, poate îmi văd reflexia în ei.
Nu prea reuşesc, dar, oricât aş încerca să mă văd pe mine în stropi, tot la tine mă duce gândul, parca tot pe tine te caut în stropii aceia. Sau, poate as vrea sa fim doi stropi de ploaie in acele milioane, să ne naştem din nori, să ne unim în zbor, apoi să ne contopim cu pământul şi să urcam iarăşi cu aburii ce se ridica după ploaie, eliberaţi de orice griji şi probleme, şi să ajungem iarăşi nori, să fim noi ploaia în care dansăm... sau care ne sărută pe buzele fierbinţi...

Esti...

Eşti…
Şi-n noapte şi-n stele…
Şi-n gândurile mele…
Şi-n mare şi-n vânt…
Şi-n dor şi-n cuvânt…
Şi-n flori şi-n fluturi…
Şi-n mii de săruturi…
Şi-n soare şi-n ninsoare…
Şi-n fructe acrişoare…
Şi-n somn şi-n vise…
Şi-n parfum de narcise…

Incet

Si iata-ma din nou in aceeasi situatie. Nu reusesc niciodata sa apreciez corect distanta pana la apa. Ma scufund din nou in aceleasi ape tulburi in care am mai fost. Uitasem ca nu stiu sa inot. Dar de data asta va fi mai usor, stiu ce urmeaza sa se intample. Stiu ca nu imi va folosi la nimic sa ma zbat, sa ma agit, sa disper. In apa lacrimile nu sunt vazute si nici tipetele auzite. O sa stau asa, linistita. Incet o sa ma ridic la suprafata si o sa plutesc pana la mal. De data asta o sa fie mult mai bine.

Si...

A venit zi de zi in acelasi loc, la aceeasi ora, mereu cu inima plina de iubire, plina de speranta si cu acelasi zambet linistit pe buze. Statea in acelasi loc si cerceta nerabdatoare orizontul care se ingusta din ce in ce mai mult cu cat treceau anii incat acum doar banuia pana unde se intinde. Si la ce i-ar fi mai trebuit sa-l vada? Il avea desenat in minte, la fel ca si chipul lui, in cele mai mici detalii.

₪ In viata facem o multime de lucruri.

Unele am vrea sa nu le fi facut niciodata. Pe unele le repetam de un milion de ori in capul nostru. Dar toate ne fac sa devenim ceea ce suntem. Si in final, contureaza fiecare detaliu care ne defineste. Daca am putea sa ne intoarcem in timp si sa corectam ceva, nu am mai fi ceea ce suntem. 

Asa ca, traieste, fa greseli, creaza-ti amintiri minunate. 

Insa niciodata nu te indoi de ceea ce esti, sau ai fost si mai ales de ceea ce vei deveni!

De cate ori trebuie sa fii ranit ca sa iti dai seama ca e timpul sa renunti si sa pleci?

Pentru mine e suficient de doua ori...pentru ca, oamenii mai merita uneori, da, uneori, nu intotdeauna, o a doua sansa...daca nici de aia nu stiu sa profite eu nu stau, indiferent cat de mult ma doare sa renunt!

Dar sunt persoane care nu renunta...si atunci ma intreb, oare iubirea ne orbeste in asemenea hal incat inabusa sentimentele de autoaparare?

Asta nu ar trebui sa se intample...nimeni nu ar trebui sa stea sa fie ranit la infinit!! Si totusi, stau...nu le condamn, nu le judec pe acele persoane, dar nu reusesc sa le inteleg...iubirea nu ar trebui sa insemne DOAR lacrimi si firimituri de clipe frumoase!  

Inceput...

Iata-ma din nou la inceput...un alt inceput...inceputul de acum...

Caci dupa fiecare suferinta se naste un nou inceput...mereu un inceput ce are la baza sfarsitul dureros...

Mi-a fost greu in ultima perioada si chiar daca am tot amanat a venit momentul sa fac acel prim pas catre o viata fara el...sa fac acel pas care sa ma indeparteze de un trecut bantuit de vinovatii,frustrari si suferinte...

A venit momentul in care viitorul nu mai imbratiseaza iubirea din trecutul meu...momentul in care trebuie sa ma rup de o iubire mai mult dorita decat traita...

Caci ...asa cum e normal...fiecare suferinta are un sfarsit...si asta o simt si eu cu fiecare zi ce trece...

Trec printr-o perioada de tranzitie dintre sfarsit si inceput...dintre durere si bucurie...dintre eu cea de ieri si eu cea de maine...si fiecare zi care trece imi mai vindeca inca o bucatica din suflet si incet incet portiuni intregi revin la mult asteptatul normal...

Zilele acestea am facut pace cu trecutul si i-am dat sansa zilei de maine sa fie maine si nu doar o amintire pentru ieri...

In felul acesta viitorul meu incert incepe sa capete o sansa...o forma...o culoare...

Viata mea de azi poate ca are un gol ...un loc lipsa...insa a venit vremea sa accept ceea ce mult timp am refuzat ...ca s-a terminat...caci numai in felul acesta pot observa si spera ca ziua de maine promite ceva...ceva ce merita sacrificiul si lacrimile de ieri...

Asa ca inaintez timida catre inceputul meu si pas cu pas ma indepartez de un trecut care nu ma mai raneste...cel putin nu la fel de mult ca ieri...

Pentru ca azi am realizat...

ca nu toti baietii sunt la fel.

Pentru ca unii dintre ei stiu sa aprecieze ceea ce au langa ei...

Pentru ca unora chiar le pasa...

Pentru ca pur simplu sunt ei si nu incearca sa para ceea ce nu sunt...

Pentru ca stiu sa te faca sa zambesti...

Pentru ca unii chiar stiu sa lupte pentru ce iubesc...

Speranta

Ce bine dormise! Atat de bine incat parca nu-i venea sa-si deschida pleoapele. Simtea caldura soarelui de dimineata care ii mangaia chipul. De mult nu mai simtise acea caldura, atingere. Zambi tinand inca ochii inchisi. Probabil inca viseaza si visul este atat de frumos incat nu ar dori sa-l piarda printre gene. 

Nu mai simtea nimic din durerea patrunzatoare pe care o simtise cu o zi inainte. Sau cu o saptamana inainte. Sau o luna. Nu mai simtea nimic, decat o moleseala placuta, o caldura si o liniste care ii umplea sufletul. Tinea ceva in mana. Nu-si putea da seama ce. Deschise ochii. Bucati mici si rosii ca intr-un joc de puzzle. Doar ca aveau toate aceeasi culoare. 

Se ridica si le aseza pe toate pe masa. Oare ce ar putea sa fie? Le-a ales intai pe cele care pareau a forma conturul si incepu cu multa rabdare sa le aseze bucata langa bucata. Nu de putine ori a luat-o de la capat. Incet, incet acele bucati mici si rosii au inceput sa formeze contur. Se mana cu o inima. O inima... Dar a cui? Isi aseza palmele pe acel puzzle ciudat si inchise ochii. Simtea cum vibreaza, usor si discontinuu. Un sunet slab se auzea odata cu vibratia. Ii parea foarte familiar, ca si cum ar fi fost al ei. 

Continua sa le aseze cu aceeasi rabdare de pana atunci. Un zambet ii lumina fata. Era inima ei. Tot ce avea de facut era sa puna toate bucatile la locul lor si inima ei urma sa bata din nou ca la inceput. Cu cat aseza mai multe bucati la locul lor, cu atat inima vibra mai puternic si cele care nu se lipisera inca, isi paraseau locul. Dar nu era o problema. Avea rabdare sa le aseze pe fiecare. 

Soarele era deja la apus. Ultimele raze rosietice se retrag in spatele perdelei. Intunericul se asterne peste tot, chiar si in camera ei. Mainile i-au amortit. Buzele ii sunt arse de sete si ochii inrositi de concentrare, de lacrimi. Bucati mici si rosii asteapta sa completeze intregul. Un zambet inca ii mai lumineaza fata.

O vorbă rea răneşte mai mult decât o sabie ascuţită....

N-am făcut decât să sper că va fi mereu loc de mai bine...n-am reușit decât să văd că un cuvânt doare mai mult decât o palmă, decât un pumn...ce ar fi ca ploaia să șteargă fiecare cuvânt spus sub impulsul furiei, al imaturității? Cuvintele pot crea cel mai frumos vis, dar tot ele pot distruge într-o secundă vise construite de-a lungul timpului.....Unele cuvinte merită să fie iertate,dacă nu s-au transformat în fapte...dar faptele?de câte ori este permis să iertăm aceeași greșeală, aceeași faptă, fie ea făcută chiar și sub impulsul furiei?... Câte lacrimi ne rămân să plătim pentru acele cuvinte care ne dor? Cum ne dăm seama care greșeli pot fi iertate?  Cât ne permite sufletul să iertăm?..Am sufletul împăcat...până la urmă n-am făcut decât să cred în visul meu..

Pilda iubirii....

El o privi cu ochii goi...nici o urmă de ea în privirea aceea rece, nici o urmă de ei în sufletul său care din cine ştie ce motiv nu mai ştia simţi în doi...nu mai ştia primii nimic....decît gol şi frig. Părea un ultim naufragiat pe o mare tulbure, plină de furtuni şi rechini...singura lui bărcuţă de salvare era în faţa lui...EA, dar nu o putea vedea...! Parcă viaţa sau destinul îi juca o festă, iar el era prea orb să vadă...prea plin de furie şi răutate, prea plin de sentimente grele, de trădare şi ură.

-Iubitule..., iubitule...îl strigă ea încet cu lacrimi de drag în privire...! Ce pot să fac ca să îţi fie mai uşor? Ce pot să fac ca tu să fii fericit? Ce pot să ucid din mine ca tu să poţi zâmbi din nou?

Lacrimile ei curgeau...vocea îi tremura, sufletul încă spera că el se va reântoarce spre ei din nou...va vedea lumina...şi nu va merge spre întuneric.

-Vreau să-mi dai vederea...! Măcar aşa nu mă voi mai putea vedea prin tine, iar ea îi dădu zâmbind vederea.

-Poftim dragul meu...este vederea mea...măcar o clipă pune-o în ochii tăi să te poţi vedea prin ei..., dar el râzând aruncă în mare privirea ei...

De atunci Soarele răsare mereu cel mai frumos din mare..., iar asta pentru că toţi îl vedem prin ochii copilului din noi, prin ochii frumuseţii, a purităţii şi a iubirii.

-Iubite ce să îţi mai dau ca să poţi fi fericit? întrebă fata din nou care şi fără vedere ştia să-i privească în suflet adânc.

-Vreau să-mi dai glasul tău să nu te mai pot auzi...! spuse bărbatul scrutând-o cu privirea şi zâmbind sfidător.

Tânăra îşi scoase glasul şi i-l dădu, iar el în hohote de plăcere îl aruncă în vânt, iar lebedele îl găsiră plutind peste ape frumoase.

De atunci se spune că lebedele ştiu să cânte doar o dată...înainte de a muri, dar scot cel mai frumos sunet auzit vreodată de om...sunetul unei inimi pline de iubire şi dăruire...a dragostei necondiţionate, iar lumea ştie să-l aprecieze pentru că...aude dincolo de rezonanţe.

-Iar acum îmi vei da inima...ca să nu mai trăieşti defel în existenţa mea..., zise el mulţumit !

Ea îşi scoase inima din piept şi i-o puse pe palme, iar el atunci scoase un strigăt de durere...şi căzu în genunchi...inima ei pulsa, iar din ea curgeau lacrimi mari de iubire formând peste tot numele lui...unde cădeau lacrimile inimii locul se topea de dor şi drag..., iar el începu să plângă ca şi un copil mic...

-Doamne cât de orb şi de crud am fost..., iar lacrimile lui curgeau în timp ce iubita îl sărută cald pe frunte şi pe mâini. Privirea lui era plină de uimire şi emoţie, de căldură şi întrebare:

-Te-am făcut atâta să suferi...ţi-am aruncat vederea şi glasul...ţi-am smuls inima....cât mai poţi să mă ierţi şi să mă iubeşti?

Iar atunci un înger coborî să poată să-i aducă gândul ei pe o bucată de hârtie..., iar acolo scria: "Iubitule .... voi suferi oricât dacă la capătul durerii vei fi tu aşa cum eşti acuma....voi da tot dacă totul înseamnă fericirea ta...iar dacă va fi să mor...voi muri fericită că pentru prima dată mă vezi prin ochii mei...mă auzi prin glasul meu şi mă simţi prin inima mea...!"

Şi aşa Iubirea şi Necondiţionarea nu pot fi despărţite niciodată...ele nu pot exista una fără alta...., iar Răzbunarea este o armă pe care omul care iubeşte nu o va folosi....pentru că atunci când iubim...nu putem face rău celui iubit...el există pur şi simplu dincolo de cuvinte şi fapte, de acţiuni şi reproşuri....el este omul pe care îl iubim..., iar iubirea sărută nu muşcă, mângâie nu loveşte, simte nu moare, dăruieşte nu e egoistă....există prin fiecare por al fiinţei noastre!

nu mai pot

Nu te mai pot ierta  ce ai spus. A durut prea tare

IMI PROMIT MIE INSAMI :

Sa fiu atat de puternicA incat NIMIC sa nu-mi tulbure starea spiritului -
- Sa spun despre SANATATE, FERICIRE, PROSPERITATE oricarei persoane ce o intalnesc in viata mea -
- Sa-mi fac toti prietenii sa simta ca exista ceva extraordinar in ei -
- Sa vad numai partea pozitiva a lucrurilor si optimismul sa fie starea mea naturala -
- Sa gandesc numai de bine, sa muncesc numai pentru bine si sa am cele mai bune asteptari -
- Sa fiu la fel de entuziasta pentru succesul altora cat sunt si pentru al meu -
- Sa uit greselile trecutului si sa grabesc mari realizari pentru viitor
- Sa port zambetul pe fata mereu si sa-l daruiesc oricarei creaturi vii din drumul meu -
- Sa cheltui atat de mult timp cu propria dezvoltare incat sa nu-mi ramana timp pentru a critica pe ceilalti -
- Sa fiu mai presus de ingrijorare, sa fiu prea nobila pentru a ma mania, prea puternica pentru a-mi fi frica de ceva si prea fericita pentru a putea permite prezenta oricarei probleme in preajma mea -
- Sa simt cat de mare sunt si sa spun asta lumii nu prin vorbe ci prin realizari -
- Sa traiesc cu credinta ca intreaga lume e de partea mea atata timp cat e atat de adevarat cata maretie exista in mine -

Iubirea adevarata e intotdeauna libera?

Da, iubirea adevarata afirma libertatea celuilalt. Nu incearca sa-l stapaneasca. Aici se greseste cel mai mult in relatii, cand unul incearca sa-l transforme pe celalalt, sa-l ajusteze dupa gustul propriu. Cand iubesti, trebuie sa iesi din tine in sensul de a incerca sa-l traiesti pe celalalt, sa-l intelegi pe celalalt, sa vezi lumea prin ochii lui. Daca ii calci libertatea, apare instinctul de aparare. Si se va inchide in el. Se va feri de tine, se va simti agresat. Intr-o relatie trebuie sa existe un balans intre apropiere si distanta. Trebuie sa-i pastrezi celuilalt taina, sa n-o spulberi. Sa nu incerci sa cotrobai in toate cotloanele sufletului lui, sa nu intri cu excavatorul peste flori. Tupeul, indrazneala distrug misterul celuilalt. Exercitiul acesta al iesirii din noi insine uneori e dureros, inseamna sa parasesti o pozitie sigura, sa iesi din confortul felului tau de a fi, adoptand felul celuilalt de a fi. Dar numai asa te poti largi, te poti imbogati si poti transforma iubirea in cale de cunoastere. Daca ramai in tine insuti, esti foarte sarac. Ba, mai mult, te trezesti ca toti iti intorc spatele. Te trezesti singur.

...sa te strang in brate...

Este pentru prima oara ,de cand te stiu, cand mi-as dori din tot sufletul sa fiu langa tine sa te strang tare in brate...atat de tare incat sa simti cat esti de important pentru mine...atat te tare incat sa iti regasesti toate sperantele,gandurile si sentimentele...atat de tare incat sa vezi ca uneori exista sens chiar si in nonsens...

Sa te strang in brate cu drag si sa iti spun ca merita sa mergi mai departe,sa speri ,sa crezi si sa lupti...ca sa fii un pitic fericit...

O lalea roșie.

Se spune că laleaua are multe semnificații date mai ales de culoarea...

Lalele galbene simbolizează veselie, fericire...

Lalele albe simbolizează iertare...

Lalele violete simbolizează regalitate, superioritate...

Lalele roșii... ei, aici vreau să spun legenda responsabilă de semnificația lalelei roșii.

Se spune că un prinț turc s-a îndrăgostit de o fată, care a fost ucisă apoi. Când prințul a aflat că fata de care el s-a îndrăgostit a fost ucisă a fost atât de copleșit de durere încât sa sinucis sărind cu, calul său de pe marginea unei stânci. Legenda spune că acolo unde cădeau picături din sângele său apărea câte o lalea roșie, iar astfel laleaua roșie a devenit simbolul iubirii perfecte, iubirii eterne.

De asemenea se mai spune că centrul lalelei reprezintă inima celui ce o oferă și că motivul pentru care acesta este negru, catifelat și întunecat este căldurii pasiunii iubirii ce o poartă în suflet.

Acum... de ce am spus legenda? Hmm... 

Pentru că sunt un ciudat. Pentru că nu am oferit niciodată lalele roșii.

Dar aș vrea să pot oferi câte una în fiecare zi. Aceleiași persoane.

Dimineața.

Pentru că ador diminețile. Ca un copil mic.

Pentru că mi-ar place să trezesc o Ea, înainte să deschidă ochii, cu un pupic. Unul singur.

Și pentru că apoi, aș continua poate clișeic și tipic, cu un mic dejun servit la pat.

Și pentru că așa aș oferi o lalea roșie... aceleiași persoane mereu.

 Micul dejun ar veni însoțit de... o lalea roșie. Mereu. 

'Neața suflețel! 

Cred că așa ar arăta o dimineața perfectă cu aromă de fericire și esență de... noi.

Într-o lume...

Într-o lume de vis ne iubim, te țin iar tu mă ai, te simt și nu te saturi... 

Și asta... ne ajunge... pentru mai mult de un infinit de zâmbete calde... 

Iubirea e o fereastră deschisă pentru zborul tuturor visurilor noastre!

Pentru El, străinul sufletului meu...       

Cu dragoste... Ea, străinal.

ascult...

vantul cum bate printre ramurile copacilor. Vine toamna, tomna noastra iubitule. Pustii sunt acum aleile pe care ne plimbam odata. A venit toamna pentru mine iubitule numai din vina ta. De ce nu ai avut incredere in mine? Ai preferat sa crezi in alti, m-ai dat la o parte, si acum incerci sa te intorci. Regrt iubire nu se mai poate. ADIO!

si ce daca mai sper...

ca poate veni o zi mai buna, ca poate maine imi va fi mai bine si cei de langa mine nu ma vor mai rani. Stiu ca totul va ramane o speranta, dar macar cu ata sa pot  ramane : cu speranta, ca mai mult nu va fi niciodata. Poate ca pentru ce sa intampla in jurul meu am si eu o parte din vina, sau poate nu. Asta e pentru mine o itrebare fara raspuns, la care simt ca nu voi fi in stare sa raspund niciodata

si ce daca mai sper...

ca poate veni o zi mai buna, ca poate maine imi va fi mai bine si cei de langa mine nu ma vor mai rani. Stiu ca totul va ramane o speranta, dar macar cu ata sa pot  ramane : cu speranta, ca mai mult nu va fi niciodata. Poate ca pentru ce sa intampla in jurul meu am si eu o parte din vina, sau poate nu. Asta e pentru mine o itrebare fara raspuns, la care simt ca nu voi fi in stare sa raspund niciodata

si ce daca mai sper...

ca poate veni o zi mai buna, ca poate maine imi va fi mai bine si cei de langa mine nu ma vor mai rani. Stiu ca totul va ramane o speranta, dar macar cu ata sa pot  ramane : cu speranta, ca mai mult nu va fi niciodata. Poate ca pentru ce sa intampla in jurul meu am si eu o parte din vina, sau poate nu. Asta e pentru mine o itrebare fara raspuns, la care simt ca nu voi fi in stare sa raspund niciodata