speranta

De cand ne nastem, purtam cu grija intreaga viata, flacara sperantei. Ne luptam cu vantul, cu ploaia sa nu o stinga si uneori, un simplu oftat de-al nostru ne lasa in bezna. 
Cautam cu disperare o scanteie ce ar putea sa o reaprinda, dar firul de ata ascuns in ceara alba este prea imbibat in lacrimi pentru ca focul sa-l mai poata mistui. Furam flacara de la alte sperante sau de la sperantele altora, ne chinuim sa o reaprindem sau o abandonam pur si simplu pe drum. Nu vezi cate sperante abandonate zac pe drum? Sunt cateva pe care as incerca sa le reaprind, cine stie? Poate...