I will always love you.

Astepti o noua zi de multe ori pentru a-ti indeplini un nou vis... pentru mine, ziua de maine va fi pentru a-mi infrunta in sfarsit o teama.Una dintre cele mai mari temeri. Am pasit mult si mi-am mutat greutatea gandurilor de pe un picior pe altul asteptandu-te sa ma tii de mana in timp ce cautam raspunsuri...maine le voi afla singura...Si sunt speriata, recunosc... Mi-am construit deja un dulap in care mi-am ascuns frica si zi de zi imi voi face curaj sa mai scot cate-un gand ratacit si sa-l infrunt ... Si stiu, sunt raspunsuri ce ma vor rani... dar nu mai vreau sa ma odihnesc in umbra propriilor mele temeri... Am obosit sa alerg...

speranta

De cand ne nastem, purtam cu grija intreaga viata, flacara sperantei. Ne luptam cu vantul, cu ploaia sa nu o stinga si uneori, un simplu oftat de-al nostru ne lasa in bezna. 
Cautam cu disperare o scanteie ce ar putea sa o reaprinda, dar firul de ata ascuns in ceara alba este prea imbibat in lacrimi pentru ca focul sa-l mai poata mistui. Furam flacara de la alte sperante sau de la sperantele altora, ne chinuim sa o reaprindem sau o abandonam pur si simplu pe drum. Nu vezi cate sperante abandonate zac pe drum? Sunt cateva pe care as incerca sa le reaprind, cine stie? Poate...

vise

Stiu ca nu esti aici, inca nu esti aici. Dar vei ajunge candva. Pana atunci astept cu fruntea plina de vise. Vise, atat de multe vise…
Stii ce am visat noaptea trecuta? Ca degetele mele se transformasera in dorinte, zece dorinte care nu voiau altceva decat sa te atinga, sa ti se plimbe prin par, pe frunte, pe obraji, pe buze, ca in final sa se odihneasca alaturi de ale tale, dorinte langa dorinte.
Buzele mele erau doua vise inca neimplinite ce se mistuiau de dor. Si in loc de cuvinte rosteau saruturi.
Si tu… tu erai asa cum te stiam mereu, o lume perfecta pentru visele mele!

vantul

Mai tii minte vantule, cate povesti am spus impreuna? Tu le furai de prin nori, salcii pletoase, flori salbatice, din priviri, de pe buze straine, de peste tot. Apoi mi le spuneai soptit la ureche si eu radeam de cate ori le uitai sfarsitul. Azi ce povesti mi-ai mai adus? Sau vrei sa le rasfoim pe cele vechi? Uite, pune o frunza in loc de semn de carte chiar la pagina de azi si spune-mi ceva nou.
Stii cate buze au zambit azi? Sau cate au sarutat? Cate frunti incinse de ganduri ai racorit si cati ochi inecati in lacrimi ai uscat?
Cred ca ai ostenit de atata soare. Aseaza-te putin langa mine si mangaie-mi tamplele cu putina liniste. Cum? Mi-a trimis cineva un sarut? Da-mi-l repede, sa nu il ratacesti. Uite, sa duci doua la schimb, mergi chiar acum, poate le asteapta. Te odihnesti tu mai tarziu…

luna

Si ce frig este in noaptea asta... Pana si luna tremura. Si-a tras cerul peste ea ca o plapumioara. Si-a acoperit nasucul si doar ochisorii i se mai vad stralucind in intuneric. Si stelele s-au inghesuit zgribulite sub paturica, de aceea luna pare singura in noaptea asta.

povestea frunzelor

Si cat de multa magie ascunde toamna! Fiecare frunza stie cate o poveste, poveste auzita de la vant, sau de la soare, sau de la razele de luna, sau de la pasari calatoare. O poveste sau mai multe, povesti minunate carora multor urechi nu le este dat sa le auda.
Cum poti sa faci o frunza sa-ti spuna o poveste? Asta este partea cea mai dificila. Sunt foarte capricioase si se lasa greu convinse. Trebuie sa le alegi cu grija, de obicei sunt cele care au avut mai mult de suferit, cu nervuri proeminente, zdrelite de vant si soare. O prinzi usor intre degete, inchizi ochii si ii oferi cel mai dulce sarut. Daca frunza este multumita de sarut, cu siguranta o sa te rasplateasca cu o poveste frumosa. Dar ai grija, ele stiu mai bine decat oricine sa recunoasca un sarut nesincer, oferit doar pentru a primi ceva inapoi, si o sa taca. O sa-si stranga buzele si o sa refuze cu incapatanare chiar sa fosneasca.
E liniste? Le auzi vorbind?

trepte

In fiecare zi mai urc inca o treapta. Pana unde? Pana cand? Nu stiu, o ceata deasa imbraca celelalte trepte. Oricum, stiu ca multe nu mai sunt. Dar am ajuns pana aici, lung drum am strabatut si poate am trecut deja de jumatate. Sunt trepte pe care nu le voi uita niciodata, incarcate de rasete cristaline, imbratisari, suflete adevarate, stralucire. Sunt trepte intunecate, pe care se odihnesc dezamagiri. Si trepte pe care as vrea sa le uit.
Daca as fi stiut dinainte, as fi facut un pas mai mare si as fi sarit peste ele, treptele tale, trepte pe care mi le amintesc doar eu. Tu le-ai maturat cu grija, ai maturat urma mea.
Cum as putea sa cer sa-i pese cuiva in viata caruia nici nu am existat?